1. Descrierea Patologiei
Tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD) este una dintre cele mai frecvente tulburări de neurodezvoltare observate în copilăria timpurie. Prevalența globală a ADHD este de 5,29%–7,2%, care este în creștere în ultimii ani. Pe lângă simptomele tipice ale acestei tulburări includ neatenție, hiperactivitate și impulsivitate s-a constatat că copiii cu ADHD suferă adesea de alte patologii asociate, printre care tulburare de conduită, depresie, anxietate și sindrom Tourette. (Chan, Y. S. et al, 2022)
Conform DSM-5, ADHD este împărțit în trei subtipuri: predominant neatent (ADHD-I), predominant hiperactiv-impulsiv (ADHD-H ) și combinat (ADHD-C). (Rostami, S. L. et al, 2020)
În timp ce majoritatea studiilor abordează ADHD la copiii cu vârsta cuprinsă între 7 și 17 ani, este important să subliniem că această afecțiune este prezentă și la adulți. (Núñez-Jaramillo, L., et al, 2021)
2. Manifestările Patologiei
Acești copii sau adolescenți cu ADHD au un comportament impulsiv, capacitate redusă de procesare a informațiilor sau incapacitatea de a acorda atenție la clasă. Prin urmare, ei nu pot finaliza temele atribuite de profesorii lor în timp util, ceea ce le poate afecta rezultatele academice. Coordonarea motorie limitată, reglarea emoțională slabă, toleranța scăzută la frustrare și calitatea scăzută a somnului îi fac să întâmpine mai multe dificultăți în relațiile academice și interpersonale decât ceilalti copii. În plus, ei se pot simți excluși, deoarece semenii lor nu interacționează cu ei, dezvoltând astfel o inadaptare socială și o încredere scăzută în sine. (Chan, Y. S. et al, 2022)
Pacienții cu subtipul ADHD-I se prezintă ca fiind visători și dezactivați și au procesarea informațiilor mai puțin precise și probleme de concentrare. De asemenea, au dificultăți în a menține atenția, sunt mai distrași, lipsiți de persistență și sunt mai puțin organizați. Pacienții de subtip ADHD-H sunt mai distrași, au persistență redusă, prezintă mișcare excesivă și nu-și controlează impulsurile. Tipul combinat prezintă toate simptomele subtipului ADHD-I și ADHD-H. (Regan, S. L., 2022)
3. Cauzele Patologiei
ADHD este considerată o tulburare ereditară în care genele și factorii de risc prenatali joacă un rol fundamental în patogeneză. (Kian, N. et al, 2022) Cauzele exacte ale ADHD rămân neclare, dar cercetările sugerează o combinație de factori genetici și de mediu. Printre acesti factori se enumera expunerea prenatală la substanțe toxice, nasterea prematură și greutatea scăzută la naștere, expunerea la metale grele neurotoxice, hipoxia la nastere, privarea de somn, fie acută, fie cronică . (Núñez-Jaramillo, L., et al, 2021) Cercetările privind mecanismele de funcționare ale creierului au descoperit că ADHD este cauzat de anomalii fiziologice, structurale și funcționale ale sistemului nervos central. (Chan, Y. S. et al, 2022)
4. Diagnosticarea Patologiei
Diagnosticul ADHD este unul clinic și se bazează pe criteriile stabilite de DSM-5. Este necesară o evaluare detaliată a istoricului medical și comportamental al pacientului, cu informații obținute atât de la părinți, cât și de la profesori. Pentru un diagnostic corect, simptomele trebuie să fie prezente de cel puțin șase luni și să fie observabile în cel puțin două medii diferite (de exemplu, acasă și la școală). Testele psihometrice, interviurile structurate și observațiile clinice ajută la confirmarea diagnosticului și excluderea altor tulburări. (Vahia, Vihang N., 2013) ,( Abdelnour, E. et al, 2022)
5. Teste Clinice Specifice
Evaluările clinice pentru ADHD includ testele psihometrice, cum ar fi Testul de Atenție Continuă (Conners’ Continuous Performance Test) sau Testul de Performanță Academico-Motorie. Acestea măsoară capacitatea de concentrare și impulsivitatea. Scările de evaluare comportamentală, precum Conners Rating Scale sau ADHD Rating Scale, sunt utilizate pentru a evalua severitatea simptomelor. De asemenea, se recomandă evaluarea funcțiilor cognitive și a celor executive, inclusiv a memoriei de lucru și a capacității de planificare. Testele neuropsihologice pot ajuta la identificarea altor dificultăți cognitive asociate . (Park, J. et al, 2019)( Wang, L.-J. et al, 2021)
6. Kinetoterapia în Patologie
Kinetoterapia și exercițiile fizice au un rol semnificativ în gestionarea simptomelor ADHD. Mișcarea stimulează eliberarea de neurotransmițători, precum dopamina și serotonina, care sunt adesea deficitari la pacienții cu ADHD. Studiile recente au demonstrat că exercițiile aerobice, precum alergatul, exercitiile fizice sau înotul, pot îmbunătăți concentrarea, reduc hiperactivitatea și îmbunătățesc funcțiile executive.
Kinetoterapia axată pe exerciții de coordonare, echilibru și propriocepție ajută la îmbunătățirea calității vieții si dezvoltarea abilităților motorii fine și grosiere. Activitatea fizică și calitatea vieții sunt preocupări esențiale pentru copiii cu ADHD. În consecință, este necesar să se adopte strategii adecvate pentru a dezvolta un stil de viață mai activ în rândul acestei populații. În plus, intervențiile bazate pe activități fizice pot contribui la reducerea nivelului de stres și la îmbunătățirea calității somnului la copiii cu ADHD. (Mohammadi, H., 2022)( . Dastamooz, S., 2023)
7. Recomandări generale
Este recomandat ca pacienții cu ADHD să participe la programe de exerciții fizice regulate, de preferat zilnic, pentru a îmbunătăți capacitatea de concentrare și starea generală de sănătate. Programele de kinetoterapie ar trebui să fie personalizate în funcție de nevoile și capacitățile fiecărui pacient. O abordare interdisciplinară, combinând tratamentul farmacologic cu intervențiile comportamentale și fizice, oferă cele mai bune rezultate pe termen lung.
Autor:
Cîmpean Diana
Fizioterapeut
Zalău, 30.09.2024
8. Bibliografie
1. Chan, Y. S., Jang, J. T., & Ho, C. S. (2022). Effects of physical exercise on children with attention deficit hyperactivity disorder. Biomedical journal, 45(2), 265-270.
2. Rostami, M., Khosrowabadi, R., Albrecht, B., Pouretemad, H., & Rothenberger, A. (2020). ADHD subtypes: Do they hold beyond core symptoms? A multilevel testing of an additive model. Applied Neuropsychology: Child, 11(3), 280–290. https://doi.org/10.1080/21622965.2020.1806067
3. Regan, S. L., Williams, M. T., & Vorhees, C. V. (2022). Review of rodent models of attention deficit hyperactivity disorder. Neuroscience & Biobehavioral Reviews, 132, 621-637.
4. Núñez-Jaramillo, L., Herrera-Solís, A., & Herrera-Morales, W. V. (2021). ADHD: Reviewing the causes and evaluating solutions. Journal of personalized medicine, 11(3), 166.
5. Kian, N., Samieefar, N., & Rezaei, N. (2022). Prenatal risk factors and genetic causes of ADHD in children. World Journal of Pediatrics, 18(5), 308-319.
6. Vahia, Vihang N.. Diagnostic and statistical manual of mental disorders 5: A quick glance. Indian Journal of Psychiatry 55(3):p 220-223, Jul–Sep 2013. | DOI: 10.4103/0019-5545.117131
7. Abdelnour, E., Jansen, M. O., & Gold, J. A. (2022). ADHD diagnostic trends: increased recognition or overdiagnosis?. Missouri medicine, 119(5), 467.
8. Park, J., Kim, C., Ahn, J.-H., Joo, Y., Shin, M.-S., Lee, H.-J., & Kim, H.-W. (2019). Clinical Use of Continuous Performance Tests to Diagnose Children With ADHD. Journal of Attention Disorders, 23(6), 531-540.
9. Wang, L.-J., Lee, S.-Y., Tsai, C.-S., Lee, M.-J., Chou, M.-C., Kuo, H.-C., & Chou, W.-J. (2021). Validity of Visual and Auditory Attention Tests for Detecting ADHD. Journal of Attention Disorders, 25(8), 1160-1169
10. Mohammadi, H., Nafei, H., Baniasadi, T., & Chaharbaghi, Z. (2022). Accelerometer-based physical activity and health-related quality of life in children with ADHD. International Journal of Pediatrics, 10(7), 16362-16369.
11. Dastamooz, S., Sadeghi-Bahmani, D., Farahani, M. H., Wong, S. H., Yam, J. C., Tham, C. C., & Sit, C. H. (2023). The efficacy of physical exercise interventions on mental health, cognitive function, and ADHD symptoms in children and adolescents with ADHD: an umbrella review. EClinicalMedicine, 62.
